Piața Artizanilor  Slow Food & Gourmet Hub Buzău este un concept inovator ce aduce consumatorii mai aproape de fermierii și producătorii locali de alimente din Geoparcul Global UNESCO Ținutul Buzăului.

 Descoperiți produse alimentare locale 

• Gustați alimente artizanale provenite din producția durabilă

• Socializați cu familia și prietenii

• Vizitați Geoparcul Ținutul Buzăului

• Susțineți economia locală

Piața ArtizanilorSlow Food & Gourmet Hub Buzău este primul proiect de colaborare de acest gen din România, în care micii producători artizanali și furnizorii de servicii turistice colaborează pentru a crea un nou format de târg. Membrii Comunității Slow Food lucrează împreună de la planificarea conceptului, designul standurilor din materiale reciclate până la promovarea evenimentului.

Cine sunt expozanții?

  • Membrii Comunității Slow Food Buzău vor avea un colț special unde își vor prezenta produsele artizanale

  • În plus, în cadrul târgului vor fi prezenți producători de produse alimentare artizanale selectate din județele învecinate (zona Dealu Mare/Prahova, Brașov, Covasna, București, Brăila și Galați).

  • Un colț de Street & Gourmet Food vă va oferi posibilitatea de a degusta produse proaspăt preparate 

  • Oferta turistică: Un stand comun al Geoparcului Global UNESCO și al pensiunilor din regiune (membre ale Slow Food Buzău) vă va prezenta cele mai noi oferte de turism rural, turism de aventura si de turism culinară.   

Ce fel de produse regăsiți? 

Ne preocupăm să avem o varietate mare de produse: un mix de legume, fructe, miere, gemuri, zacuscă, brânzeturi artizanale, mezeluri, băuturi artizanale, vin bio, bere artizanală și multe altele – toți producătorii au în comun o abordare sustenabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător

Ce oferă Piața Artizanilor în plus?

Pe lângă cumpărături, Piața Artizanilor este un eveniment pentru familie și de socializare, unde puteți sta de vorbă cu micii producători, puteți învăța despre turismul rural și culinar sustenabil și puteți descoperi oferta Geoparcului Global UNESCO Ținutul Buzăului. Copiii se pot bucura de ateliere speciale.

Mai multe informații:

Informații pentru vizitatori/ turiști

Retrospectiva 2023

Informații pentru expozanți

Lista expozanților

Pagina Facebook Slow Food Buzau